Helmut Duckadam, despre miturile privind retragerea sa, Donald Tusk și Nicolae Ceaușescu
Helmut Duckadam a fost invitatul lui Cătălin Striblea la emisiunea “Oameni de Colecție”, emisiune de interviuri unice, difuzate LIVE pe pagina de Facebook Digi FM și în fiecare duminică, on air, la Digi FM. Fostul portar a demontat miturile privind retragerea sa, a povestit cât de mult i-a dăunat popularitatea pe vremea lui Ceaușescu, dar și cât de onorat s-a simțit de respectul arătat de Donald Tusk.
„Totul a început cu acel discurs de la Ateneu. Am fost surprins și am vrut să îi fac cadou un suvenir. El a vrut să le primească de la mine personal. Este un mare fan al fotbalului, este fanul Barcelonei. E o mare satisfacție. Eu, de două zile, sunt foarte fericit. Mă bucur foarte rar. Când un om atât de mare îți arată atâta respect, e foarte onorant. Dar e și un mic regret, pentru că vezi că oamenii mari din străinătate te respectă, dar nu și în România.”, a spus Helmut Duckadam.
El a povestit care este diferența dintre antrenamentul unui portar și cel al unui jucător de câmp.
„E mai dur antrenamentul unui portar decât al unui jucător de câmp. La noi contează foarte mult viteza, viteza de reacție. Plonjoanele peste garduri mă enervau cel mai mult. Trebuia să înveți să cazi. Îmi plăcea să fac robinsonade, la vinclu.
Cristian Țopescu ne făcea rost de casete să urmărim adversarii. La meciul cu Barcelona nu am avut nici o casetă. Culmea, făcusem niște antrenamente pe 23 August, cu exersarea unor lovituri de la 11 metri. Te uiți la jucător cât de departe stă de minge, la poziția lui. Îți faci o strategie, care sunt șansele să tragă în stânga, care sunt șansele să tragă în dreapta. Ghicești, nu ai cum altfel.”
Helmut Duckadam a demontat miturile privind retragerea sa din fotbal.
„Am avut dureri și amorțeli în brațul drept înainte de finala de la Sevilla. Am fost la medic, mi-au dat unguent, credeau că am reumatism. Apoi, am aflat că aveam un cheag de sânge mare sub claviculă. Când făceam diferite mișcări, pleca câte un cheag în braț și îmi amorțea. Într-o zi, dimineață, am alunecat și m-am sprijinit în mână. Moment în care cheagul mare a plecat pe arteră, am simțit o durere mare și mi s-a albit mâna. Am avut noroc că s-a întâmplat asta după finala de la Sevilla, altfel nu aveam nici o șansă. Ceaușescu a trimit un avion, am ajuns la Spitalul Militar din București. Dacă ajungeam cu o oră întârziere, îmi amputau brațul.”
De asemenea, el a vorbit și despre relația sa cu Gigi Becali.
„În ultimii 3 ani, nu știu dacă am vorbit 20 de minute. Nici nu știu dacă am numărul lui de telefon. Niciodată nu mi-a impus ce să fac sau ce să spun. Ne vedem la meciuri, ne salutăm și cam atât.”
Duckadam a povestit și de cât de mult i-a dăunat popularitatea, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu.
„A fost un spectacol pe Ghencea, cu fanfară, cu Dan Spătaru, 30-40.000 de oameni pe stadion. La final, a venit Corneliu Vadim Tudor și m-a luat să dau mâna cu Nicolae Ceaușescu. Eram în zona vestiarelor, am dat să ies, să mergem roată la tribuna oficială. El mi-a zis să mergem prin teren, i-am spus că nu e bine să mergem prin teren că poate mă vede lumea. A insistat, așa că am mers prin teren. Am ajuns până în spatele porții. Oamenii din tribună m-au recunoscut. A fost de ajuns să strige unul <<Uite-l pe Duckadam>> și doi să sară gardul. În 3 minute, 10.000 de oameni au fost pe teren. Au luat fanfara pe sus. M-au luat pe brațe și m-au dus până sus la Ceaușescu. Vă dați seama, 40.000 de oameni să scandeze <<Duckadam, Duckadam>>. După câteva zile m-a chemat la el și mi-a zis <<Marș>>. Popularitatea mea a deranjat, la un moment dat a fost prea mult. Nu mai eram dorit la București.”
