Daniel Dobre: Simona Halep e timidă, nu îi place să vorbească în public

Daniel Dobre a fost invitatul lui Cătălin Striblea la emisiunea “Oameni de Colecție”, emisiune de interviuri unice, difuzate LIVE pe pagina de Facebook Digi FM și în fiecare duminică, on air, la Digi FM. El a povestit despre Simona Halep, rutina tenismenilor de top și Wimbledon.
Daniel Dobre nu știe care va fi componența echipei de Fed Cup. Reamintim, meciul dintre România și Rusia va avea loc pe 7 și 8 februarie 2020 la Cluj-Napoca.
„Nu știu încă. M-am întâlnit duminică cu Florin Segărceanu. E foarte important ce se întâmplă și în Australia. Așteaptă confirmările de la fete. O jucătoare care ajuunge mai departe la un turneu nu poate să vină proaspătă la Fed Cup. Nu știu cine va juca. Poate Ana Bogdan, Patricia Țig, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu. Nu am date.”
Fostul antrenor al Simonei Halep a vorbit și despre rutina tenismenilor din timpul turneelor.
„Dacă ai un băiat care a jucat 6 ore cel mai important este să se recupereze. Programul este foarte personal. Sunt jucători care joacă 2-3 ore în ziua liberă. Alți jucători preferă să își petreacă ziua liberă cu familia. Rutina este baza activității unui jucător profesionist. Ești ca o mașină care trebuie să livreze. Dacă la mașină nu îi umflu roțile, nu îi pun ulei, nu va funcționa. Așa e și la un jucăor. De exemplu, am meci la 11. Pașii sunt următori: ai antrenament, apoi faci un duș, te hrănești, te hidratezi, te încălzești iar. Dacă ai meci la 11, la 7 ești la micul dejun.”
Daniel Dobre spune despre Simona Halep că este timidă dar și foarte independentă.
„Simona e jucătoare foarte instinctuală. A început să țină și ea cont de statistici, în ultimii ani.
Marii jucători văd mereu cu ochii minții ce se întâmplă. Se cheamă anticipație. Orice pasionat de tenis vede că un jucător se duce și se așază unde vine mingea. Simona este foarte independentă, îi place să își rezolve problemele singură. E directă, rațională. Întreabă ea dacă are nevoie de vreo informație în plus.”
Antrenorul a avut cuvinte de laudă și la adresa lui Darren Cahill.
„Am o relație foarte bună cu Darren Cahill. Poate dacă aș fi stat mai mult, aș fi învățat mai mult de la el. Nu mă simt în vogă. Mă bucur doar că acum sunt mai bine luat în seamă și mai ascultat atunci când încerc să explic ceva.”
Daniel Dobre i-a povestit lui Cătălin Striblea și câteva detalii din culisele Wimbledon-ului.
„La Wimbledon sunt niște reguli foarte bine stabilite. În 2016, Simona voia să bată mingea cu Horia Tecău. Horia a întârziat un pic și nu a mai avut timp să se schimbe, așa că a intrat la antrenament cu o pereche de pantaloni gri. Au intrat pe teren oamenii de la security și l-au rugat să se schimbe în alb. Toată lumea e obligată să poarte alb. În vestiare, doamnele au șampanie, spumă de baie. La băieți avem bere. Wimbledon este un templu, nu un turneu.
În dimineața finalei de la Wimbledon am vorbit foarte puțin. I-am zis doar să se bucure de ce a reușit până acum. După cum a început meciul era clar că Simona era într-o zi de grație. Eu am plâns nu din cauza victoriei ci din cauza discursului. Victoria i-a deschis barierele sufletului. Scoți din tine ce e mai bun. Ea e foarte timidă, nu îi place să vorbească în public. Felul în care această victorie i-a adus un plus de valoare emoțională este incredibil.”