Cornel Ilie: "Religia noastră e foarte prost reprezentată"

cornel ilie

Cornel Ilie a fost invitatul lui Cătălin Striblea la emisiunea “Oameni de Colecție”, emisiune de interviuri unice, difuzate LIVE pe pagina de facebook DigiFMRadio și în fiecare duminică, on air, la DigiFM.

“Eram un copil foarte timid, dar învățam. Am un frate mai mare cu 4 ani decât mine și mereu eram comparat cu el de către profesori. Nu înțelegeam de ce trebuie să învăț niște lucruri de care nu sunt atras. Nu înțelegeam de ce trebuie să învăț chimie. Nu am înțeles-o niciodată.”, a povestit el despre perioada în care era elev.  

Trupa Vunk va lansa un documentar, la TIFF, care se numește “Jur să spun adevărul”. Băieții își vor spune istoria, și vor monta filmări inclusive din 1988, ’89 și așa mai departe.

“Pe lângă faptul că ne spunem povestea, vrem să fie și un film motivațional pentru tinerii artiști. Pentru cei care și-au descoperit o pasiune, vrem să le arătăm că trebuie să aibă răbdare, să construiască.”, a spus Cornel.

În adolescență, a înființat trupa Cronos, pe care a transformat-o în Vunk, după câțiva ani. La început, stilul era trash metal. Totuși, succesul a venit destul de târziu. Abia în 1999, când au lansat piesa “Noi o scoatem la capăt”, au început să intre pe radio, aveau videoclipul difuzat pe tv.

“Când am lansat albumul, în 1999, mi-am dat demisia de la locul de muncă, lucram la ProTV ca inginer de sunet, am abandonat facultatea. Am încercat să trăiesc doar din muzică. Simțeam că dacă mai stau un pic în locul ăla nu mai aveam aer.”, a povestit Cornel.

Artistul a vorbit și despre concertul simfonic al trupei Vunk, Cameleom, care va avea loc la Arenele Romane, pe data de 24 mai.

“Cameleonul este cea mai sinceră ființă pentru că nu poate ascunde ce simte. Nu este un animal cu mai multe fețe. Este un animal care își arată toate fețele atunci când le are. Așa vrem să fie și oamenii, să învețe să se accepte cu toate defectele, cu grijile și să fie autentici până în fibră. Încercăm să le spunem oamenilor prin concertul ăsta că toți cei care își asumă cine sunt, dacă se simt vreodată singuri, nu sunt singuri. Suntem toți așa. Încercăm, fiecare la rândul lui, să ascundă ceva.”

El a povestit și despre soția sa, Eliza. Ei doi s-au întâlnit, prima dată, pe stradă, unde li s-au intersectat privirile. S-au revăzut, tot pe stradă, după câteva luni. Apoi, au început să vorbească pe Facebook. Marea surpriză a fost că Eliza nu știa cine este Cornel Ilie și nici de trupa Vunk.

Cornel și-a spus și părerea despre Biserică și religie.

“Am o legătură cu mine însumi, nu cu Biserica. Una este credința, alta este Biserica. Sunt mănăstiri în care mă simt bine, pot comunica cu mine. Dar nu pot trece peste oamenii de acolo. Vârfurile lor sunt niște nemernici. Nu pot să îi cred. Religia noastră e foarte prost reprezentată. E părerea mea. E o chestie care mă doare. Biserica noastră ne învață că trebuie să suferim, să ne sacrificăm. Cred că nu este ăsta sensul.”

Artistul crede foarte mult în semen și coincidențe, că viața îți scoate în față oamenii de care ai nevoie. Acasă, o ajută pe soția sa cu creșterea fetiței, o schimbă, o culcă, când are timp.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pe aceeași temă

Recomandarile Digi FM

Elevă la clasă, cu profesoară care îi ia temperatura cu termoscaner, educație, mască de protecție, învățământ, ore, cursuri

Ce se întâmplă dacă un elev prezintă la școală simptome de infectare...

Citește și

20200130_120753(0)-01

Constantin Cotimanis, despre munca pe șantier, admiterea la Teatru și „Între...

daniel dobre

Daniel Dobre: Simona Halep e timidă, nu îi place să vorbească în public

Concurs la Digi FM

780x530_02

Secretul frumuseții tale ești tu cu Gerocossen la...

Partenerii noștri

Costel Alexe: PNL a câştigat Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean, pentru prima dată în 30 de ani
Digi24

Costel Alexe: PNL a câştigat Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean, pentru...

Andrei Cristea, hat-trick în Poli Iași - FCSB! Una dintre cele mai bune prezențe din carieră
DigiSport

Andrei Cristea, hat-trick în Poli Iași - FCSB! Una dintre cele mai bune...

Soția lui Sylvester Stallone, spectaculoasă în costum de baie la 52 de ani. Cum au surprins-o paparazzii
PeRoz

Soția lui Sylvester Stallone, spectaculoasă în costum de baie la 52 de...

A “topit” zeci de kg, iar acum strălucește în brațele noului iubit cu 11 ani mai tânăr. Fosta "grăsuță de la Hollywood", apariție de senzație
Film Now

A “topit” zeci de kg, iar acum strălucește în brațele noului iubit cu 11...

Utilizatorii Android, în pericol din cauza unor aplicații. De ce trebuie să le dezinstalezi din telefon
Digi World

Utilizatorii Android, în pericol din cauza unor aplicații. De ce trebuie...

Cum știi că patrupedul tău are cancer. Simptomele alarmante pe care nu trebuie să le ignori: ”Du-l la veterinar imediat!”
Digi Animal World

Cum știi că patrupedul tău are cancer. Simptomele alarmante pe care nu...

Adele, corp de fotomodel în cea mai recentă imagine. Vedeta nu s-a mai oprit din slăbit
ProFM

Adele, corp de fotomodel în cea mai recentă imagine. Vedeta nu s-a mai...

firea pandele

Pandele, despre eșecul Gabrielei Firea: Cauza principală a fost echipa de...

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digifm.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate