Andreea Marin, despre Mihaela Rădulescu: "Nu avem o rivalitate"

andreea marin

Andreea Marin a fost invitata lui Cătălin Striblea la emisiunea “Oameni de Colecție”, emisiune de interviuri unice, difuzate LIVE pe pagina de facebook DigiFMRadio și în fiecare duminică, on air, la DigiFM. Prezentatoarea de televiziune a vorbit despre rolul său de mamă, despre părinții săi dar și despre cariera sa.

“Am crescut cu niște mari cumpene în viață, cu niște mari greutăți, care m-au învățat că nu trebuie să îmi pierd capul și trebuie să rămân cu picioarele pe pământ, pentru că azi ne poate fi bine, mâine, dintr-un motiv sau altul, putem fi la pământ. Într-o zi, din copilul fericit care eram și avea orice, am ajuns să pierd totul, să pierd omul cel mai drag inimii mele, în brațele mele. Mama s-a stins, până am ajuns la spital, în brațele mele, iar eu aveam 9 ani. Lucrurile acestea te marchează. Dacă ești un om puternic, te ridici din genunchi și mergi mai departe.” , a povestit Zâna Surprizelor.

Cătălin Striblea a fost curios să afle ce resurse găsește un copil să treacă peste un astfel de moment.

“Nu trecem cu toții la fel peste un astfel de moment. Când am văzut în jurul meu doar tristețe și neputință, sora mea având doar 4 ani, în momentul în care l-am văzut pe tatăl meu, la 38 de ani, pierzându-și marea dragoste, simțindu-se vinovat pentru asta, deși nu a fost vina lui, cu doi copii mici, nevoit să se descurce în viață, mi-am spus că trebuie să devin puternica din casă. Și asta am devenit.”

Andreea Marin a povestit că, după moartea mamei sale, l-a văzut pe tatăl său cum se retrăgea singur, într-o cameră, seară de seară. Așa că, într-o zi, a luat-o pe sora sa și au cotrobăit prin camera respectivă, unde au găsit un caiet cu socoteli făcute pe 3 ani de atunci încolo. Erau calcule făcute pentru cheltuielile casei. Astfel, surorile Marin s-au gândit să îl ajute pe tatăl lor, așa cum puteau. Prin urmare, au renunțat la singurul lucru care le plăcea foarte mult: înghețata. Ele credeau că, astfel, tatăl lor va face economii.

Prezentatoarea a vorbit și despre programul său infernal din tinerețe.

„Prezentam știrile de seară, la ora 8, la ora 11 eram în tren, dormeam la cușetă până la 6 dimineața, la 7 eram la facultate la Iași. Mai ales atunci când aveam laboratoare, când aveam lucruri de la care nu puteam lipsi. Până seara, eram înapoi în București și prezentam știrile la Televiziunea Română. Dacă vrei, poți. Nu am avut timp de discoteci, cluburi.”

Andreea Marin a povestit câte ceva și despre fiica sa, Violeta.

“Nu are telefon. A avut de la bunica un telefon, nu mi-a plăcut ce se întâmplă cu el, nu îmi place idea. Amân cât pot de mult lucrurile astea. Are tablet pentru școală, dar are voie doar jumătate de oră pe zi pentru joaca pe tabletă. Există natură, există străduța din fața casei, cu copii. Gătesc destul de mult pentru că mi se pare foarte important pentru un copil să își creeze amintiri. Gândește-te că amintirile noastre din copilărie se leagă destul de mult de mirosurile din casă, mirosurile care vin din bucătărie. Vreau ca și ea să aibă aceste amintiri și bucurii. Nu am încurajat-o să se uite la televizor. Pentru ea, mama trebuie să fie mamă, nu vedeta de la televizor. A venit o dată de la școală, după ce cineva i-a spus despre mine, și mi-a zis <<Mami, dar tu ești vedetă și tati la fel!>>. I-am spus <<Revino cu picioarele pe pământ. Noi suntem părinții tăi și atât. >>. Consider că e o povară pentru un copil care are părinții cunoscuți, lucrul acesta, și că îi va fi mai greu să se dezvolte ghidându-se după celebritatea părinților. Vreau să crească cu acea normalitate. Eu văd că am făcut bine așa.”

Andreea a povestit că păstrează legătura cu Ștefan Bănică pentru că îi leagă Violeta. Ea este de părere că așa este matur din partea amândurora, mai ales că trebuie să se gândească la binele copilului. “Îți place, nu îți place, trebuie ca o viață întreagă să ai o relație cu omul respectiv și tu alegi cum să fie acea relație.”, a completat ea. 

Cătălin Striblea a fost curios cum vede Andreea Marin “rivalitatea” cu Mihaela Rădulescu.

“Nu avem o rivalitate. Rivalitatea este între doi oameni care văd lucrurile în același fel, ori noi le vedem diferit, iar cred că asta se vede cu ochiul liber. Suntem profund diferite, cred că se observă asta.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pe aceeași temă

Recomandarile Digi FM

masca2

„Deșeurile COVID” ajung în ocean și se transformă în bombe ecologice

Citește și

20200130_120753(0)-01

Constantin Cotimanis, despre munca pe șantier, admiterea la Teatru și „Între...

daniel dobre

Daniel Dobre: Simona Halep e timidă, nu îi place să vorbească în public

Concurs la Digi FM

780x530(11)

Marea te cheamă la ea!

Partenerii noștri

Cluj: 14 polițiști de la IPJ au fost confirmați cu noul coronavirus
Digi24

Cluj: 14 polițiști de la IPJ au fost confirmați cu noul coronavirus

Reacția lui Pep Guardiola, după verdictul dat de TAS! Cum a fost surprins antrenorul lui Manchester City
DigiSport

Reacția lui Pep Guardiola, după verdictul dat de TAS! Cum a fost surprins...

Imagini rare cu Leonardo Dicaprio și iubita lui, la plajă. Cum au fost surprinși cei doi
PeRoz

Imagini rare cu Leonardo Dicaprio și iubita lui, la plajă. Cum au fost...

Tragedie în familia lui John Travolta. A murit Kelly Preston, soția actorului
Film Now

Tragedie în familia lui John Travolta. A murit Kelly Preston, soția...

Din ce in ce mai multi barbati se imbolnavesc de cancer de piele. Care e cauza
Digi World

Din ce in ce mai multi barbati se imbolnavesc de cancer de piele. Care e...

Ce specii sunt unice pe Terra. Animalele fara rude apropiate
Digi Animal World

Ce specii sunt unice pe Terra. Animalele fara rude apropiate

Nepotul lui Elvis Presley a murit la 27 de ani. Lisa Marie Presley este devastată de moartea fiului ei
ProFM

Nepotul lui Elvis Presley a murit la 27 de ani. Lisa Marie Presley este...

Coronavirus, COVID-19, mască de protecție

Bilanț România: 413 de cazuri noi de COVID-19 la 6.655 de teste efectuate

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digifm.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Disqus disqus.com Vezi politica de confidenţialitate
mp_17b27902cd9da8972af8a3c43850fa5f_mixpanel, Disqusauth, sessionid, _utmb, disqus_unique, testCookie
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate